Știți cum e vorba – dinte, pauză, lipsă, gaură: așa eram eu. Am ajuns să am nevoie de implant dentar – aici, în acest articol, poți afla mai multe detalii despre povestea mea.
De mic, am desconsiderat igiena dentară – că a fost din vina părinților, că am fost încăpățânat, că nu eram conștient de repercursiuni… Nu pot să vă spun sigur, având în vedere că este doar o amintire neplăcută acum. Totuși, consider că este una de relatat, știind că există persoane care pot trece prin experiențe asemănătoare. Dacă povestea mea va reuși să te convingă să te programezi la Dental Premier, află că aici poti afla mai multe despre implantul dentar pe care mi l-am făcut (implantul Megagen).
Au, au, au! Durerea de dinți nu este de glumă. Povestea mea:
Vă spun sincer – odată ce am realizat că aveam nevoie de intervenția unui stomatolog, deja considerasem că lupta mea era pierdută, mai ales pe motiv financiar. Așadar, am suferit în tăcere. Mare greșeală.
Durerea este de nedescris. Îi consider pe cei care nu au trecut prin durerea de măsele cu adevărat norocoși – prefer să simt orice altfel de durere, dar cea de dinți este insuportabilă. Simțeam durerea până în creștetul capului, pulsând constant. Evitam cu orice preț să mușc ceva din greșeală pe partea cu caria respectivă. În rarele cazuri în care se întâmpla, deja inventam rugăciuni în toate limbile, doar ca să se potolească durerea.
La momentul respectiv, nu știam că este vorba de un nerv infectat, care mai apoi nu a putut fi salvat (și nici dintele). Probabil vei zice că sunt masochist, având în vedere că această durere nu a fost de ajuns să mă impulsioneze să-mi fac o programare. Povestea s-a repetat de câteva ori, cu dinți diferiți, până când m-am trezit cu falca umflată și un abces de toată frumusețea, care nu a vrut să dispară indiferent ce făceam.
Cu frică, m-am programat la dentist – care a fost experiența?
Am ales Dental Premier tocmai pentru că auzisem că au servicii de calitate și implanturi diverse din care pot alege, dar nu știam că voi avea și opțiunea să sar direct la un zâmbet perfect. Așadar, vă dați seama ce bucurie a fost pe mine să aflu că nu va mai trebui să-mi acopăr gura atunci când râd și nici să zâmbesc domol atunci când sunt bucuros.
Până la urmă, care a fost soluția? O extragere completă a dinților și un implant dentar all on 4. Mă pregătisem deja psihic de posibilitatea să fiu nevoit să port proteză pentru tot restul vieții mele, însă nu a fost cazul! Implantul all on 4 pentru ambele arcade mi-a oferit un zâmbet perfect. Pe scurt, acest implant a presupus, mai degrabă, 8 implanturi (având în vedere că micile șuruburi sunt considerate implanturile în sine și nu dinții) pentru mandibulă și maxilar – patru și patru, în cazul meu.
În concluzie, zâmbetul meu a fost reabilitat și mi-am recăpătat încrederea de sine. Am menționat mai sus că partea financiară era o parte din grijile mele, însă am putut plăti în rate. Așadar, oricine poate să beneficieze de servicii stomatologice de calitate din cadrul clinicii Dental Premier! Programează-te și tu.
Contact:
+40742.288.440
contact@dentalpremier.ro